4 „Spune-le: «Așa vorbește Domnul: «Cine cade și nu se mai scoală?» «Sau cine se abate fără se se întoarcă iarăș?“
5 „Pentruce dar poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri, stăruiesc în înșelătorie, și nu vor să se întoarcă la Dumnezeu?
6 «Căci Eu sînt cu luare aminte, și aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se căiește de răutatea lui, și nu zice: «Ce am făcut?» Ci toți își încep din nou alergarea, ca un cal care se aruncă la luptă.
7 Chiar și cocostîrcul își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua, rîndunica și cocorul își păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaște Legea Domnului!»
8 Cum puteți voi să ziceți: «Sîntem înțelepți, și Legea Domnului este cu noi?» „Cu adevărat, degeaba s’a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor.
9 Înțelepții sînt dați de rușine, sînt uimiți, sînt prinși; căci au nesocotit Cuvîntul Domnului, și ce înțelepciune au ei?
10 De aceea, pe nevestele lor le voi da altora, și ogoarele lor altor stăpîni. Căci dela cel mai mic pînă la cel mai mare, toți sînt lacomi de cîștig mîrșav, dela prooroc pînă la preot, toți înșală!