1 „O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrămi, aș plînge zi și noapte pe morții fiicei poporului meu!
2 O! dac’aș avea un han de călători în pustie, aș părăsi pe poporul meu, și m’aș depărta de el! Căci toți sînt niște preacurvari și o ceată de mișei.“ –
3 „Au limba întinsă ca un arc și aruncă minciuna; și nu prin adevăr sînt ei puternici în țară; căci merg din răutate în răutate, și nu Mă cunosc, zice Domnul.“
4 „Fiecare să se păzească de prietenul lui, și să nu se încreadă în niciunul din frații săi; căci orice frate caută să înșele, și orice prieten umblă cu bîrfeli.
5 Se trag pe sfoară unii pe alții, și nu spun „adevărul; își deprind limba să mintă, și se trudesc să facă rău.“ –
6 „Locuința ta este în mijlocul fățărniciei, și, de fățarnici ce sînt, nu vor să Mă cunoască, – zice Domnul.“ –
7 „De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor: «Iată, îi voi topi în cuptor, și îi voi încerca. Căci cum aș putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?