16 Cel ce vă aude, pe mine mă aude; şi cel ce vă dispreţuieşte, pe mine mă dispreţuieşte; şi cel ce mă dispreţuieşte, dispreţuieşte pe cel ce m-a trimis.
17 Şi cei şaptezeci s-au întors cu bucurie, spunând: Doamne, până şi dracii ne sunt supuşi prin numele tău.
18 Iar el le-a spus: Am privit pe Satan, căzând ca un fulger din cer.
19 Iată, vă dau putere să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea duşmanului; şi nimic, în niciun fel, nu vă va vătăma.
20 Totuşi nu vă bucuraţi în aceasta, că duhurile vă sunt supuse; ci, mai degrabă, bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în cer.
21 În acea oră Isus s-a bucurat în duh şi a spus: Îţi mulţumesc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi prevăzători şi le-ai revelat pruncilor. Da, Tată, pentru că aşa este plăcut înaintea ta.
22 Toate mi-au fost date de Tatăl meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, decât Tatăl; şi cine este Tatăl, decât Fiul şi acela căruia Fiul voieşte să îl reveleze.