Luca 14 RFB13

1 Şi s-a întâmplat, când el s-a dus în casa unui conducător al fariseilor să mănânce pâine, în sabat, că ei îl pândeau.

2 Şi iată, înaintea lui era un anumit om bolnav cu hidropizie.

3 Şi Isus, răspunzând, le-a spus învăţătorilor legii şi fariseilor, zicând: Este legiuit a vindeca în sabat?

4 Dar ei tăceau. Iar el l-a apucat şi l-a vindecat şi l-a lăsat să plece;

5 Şi le-a răspuns, zicând: În ziua sabatului, care dintre voi dacă îi cade un măgar sau un bou într-o groapă nu îl va scoate imediat?

6 Şi din nou nu au fost în stare să îi răspundă la acestea.

7 Şi le-a spus o parabolă celor ce au fost invitaţi, când a observat cum au ales locurile de onoare; spunându-le:

8 Când eşti invitat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul de cinste; ca nu cumva, unul mai demn de cinste decât tine să fie invitat de el;

9 Şi cel ce te-a invitat pe tine şi pe el, venind, îţi spune: Dă acestuia locul; şi atunci începi cu ruşine să iei ultimul loc.

10 Ci, când eşti invitat, du-te şi aşază-te pe ultimul loc; ca, pe când vine cel ce te-a invitat, să îţi spună: Prietene, urcă-te mai sus; atunci tu vei avea glorie înaintea celor ce stau la masă cu tine.

11 Pentru că oricine se înalţă pe sine însuşi, va fi umilit; şi cel ce se umileşte, va fi înălţat.

12 Atunci a spus şi celui ce l-a invitat: Când faci un prânz sau o cină, nu chema prietenii tăi, nici fraţii tăi, nici rudele tale, nici vecini bogaţi; ca nu cumva şi ei să te cheme în schimb şi să ai o răsplată.

13 Ci, când faci un ospăţ, cheamă săracii, schilozii, şchiopii, orbii;

14 Şi vei fi binecuvântat, pentru că ei nu te pot răsplăti, fiindcă tu vei fi răsplătit la învierea drepţilor.

15 Şi când unul dintre cei ce şedeau la masă cu el a auzit acestea, i-a spus: Binecuvântat este cel ce va mânca pâine în împărăţia lui Dumnezeu.

16 Atunci i-a spus: Un anumit om a făcut o cină mare şi a invitat pe mulţi;

17 Şi a trimis pe robul său la ora cinei să spună celor invitaţi: Veniţi, pentru că toate sunt de acum pregătite.

18 Dar toţi, ca unul, au început să se scuze. Primul i-a spus: Am cumpărat o bucată de pământ şi trebuie să mă duc şi să o văd; te rog să mă scuzi.

19 Şi altul a spus: Am cumpărat cinci perechi de boi şi merg să îi încerc; te rog să mă scuzi.

20 Şi altul a spus: M-am căsătorit cu o femeie şi de aceea nu pot veni.

21 Şi acel rob a venit şi a arătat domnului său acestea. Atunci stăpânul casei, mâniindu-se, a spus robului său: Du-te repede în străzile şi ulițele cetăţii şi adu aici săracii şi schilozii şi şchiopii şi orbii.

22 Şi robul a spus: Doamne, s-a făcut cum ai poruncit şi mai este loc.

23 Şi domnul i-a spus robului: Du-te la drumurile mari şi la garduri şi constrânge-i să intre, ca să îmi fie casa umplută.

24 Fiindcă vă spun că niciunul dintre acei bărbaţi care au fost invitaţi, nu va gusta din cina mea.

25 Şi mergeau mulţimi mari cu el; şi, întorcându-se, le-a spus:

26 Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe soţie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, da, şi propria sa viaţă de asemenea, nu poate fi discipolul meu.

27 Şi oricine nu îşi poartă crucea şi nu vine după mine, nu poate fi discipolul meu.

28 Căci, care dintre voi, vrând să zidească un turn, nu se aşază mai întâi şi socoteşte costul, dacă are cu ce să îl termine?

29 Ca nu cumva, punând el temelia şi nefiind în stare să termine, toţi cei ce îl văd, să înceapă să îşi bată joc de el,

30 Spunând: Acest om a început să zidească şi nu a fost în stare să termine.

31 Sau, care împărat, mergând să facă război împotriva altui împărat, nu se aşază mai întâi şi se consultă dacă este în stare să îl întâmpine cu zece mii pe cel ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?

32 Iar dacă nu, pe când celălalt este încă departe, trimiţând o solie, cere condiţii de pace.

33 Tot aşa, oricine dintre voi care nu renunţă la tot ce are, nu poate fi discipolul meu.

34 Sarea este bună, dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce va fi dreasă;

35 Nu este bună nici pentru pământ, nici pentru bălegar, ci oamenii o aruncă afară. Cel ce are urechi de auzit, să audă.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24