1 Atunci toţi vameşii şi păcătoşii s-au apropiat de el să îl audă.
2 Şi fariseii şi scribii cârteau, spunând: Acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.
3 Şi le-a zis această parabolă, spunând:
4 Care om dintre voi, având o sută de oi, dacă pierde una dintre ele, nu le lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă în pustie şi merge după cea care este pierdută până o găseşte?
5 Şi după ce a găsit-o, o pune pe umeri, bucurându-se.
6 Şi când vine acasă, cheamă la un loc prietenii şi vecinii, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, pentru că am găsit oaia mea pierdută.
7 Vă spun că tot aşa va fi bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de pocăinţă.
8 Sau, care femeie, având zece arginţi, dacă pierde un argint, nu aprinde o candelă şi mătură casa şi caută cu grijă până când îl găseşte?
9 Şi după ce îl găseşte, cheamă la un loc prietenele şi vecinele, spunând: Bucuraţi-vă cu mine, pentru că am găsit argintul pe care l-am pierdut.
10 La fel vă spun, este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.
11 Şi a spus: Un anumit om avea doi fii;
12 Şi cel mai tânăr dintre ei a spus tatălui: Tată, dă-mi partea de avere ce îmi revine. Iar tatăl le-a împărţit avutul său.
13 Şi nu după multe zile, cel mai tânăr fiu a adunat totul şi a călătorit într-o ţară îndepărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind destrăbălat.
14 Şi după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în acea ţară; şi el a început să ducă lipsă.
15 Şi s-a dus şi s-a alipit de un cetăţean al acelei ţări; iar acela l-a trimis pe câmpurile lui să pască porci.
16 Şi ar fi dorit să îşi umple pântecele cu roşcovele pe care le mâncau porcii; dar nimeni nu îi dădea.
17 Şi când şi-a venit în fire, a spus: Câţi angajaţi ai tatălui meu au pâine din abundenţă iar eu pier de foame!
18 Mă voi scula şi voi merge la tatăl meu şi îi voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta,
19 Şi nu mai sunt demn să fiu chemat fiul tău; fă-mă ca pe unul dintre angajaţii tăi.
20 Şi s-a sculat şi a venit la tatăl său. Dar pe când era el încă foarte departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă şi a alergat şi a căzut pe gâtul lui şi l-a sărutat.
21 Iar fiul i-a spus: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta şi nu mai sunt demn să fiu chemat fiul tău.
22 Dar tatăl le-a spus robilor săi: Aduceţi cea mai bună robă şi îmbrăcaţi-l; şi puneţi un inel pe mâna lui şi sandale în picioare;
23 Şi aduceţi aici viţelul îngrăşat şi tăiaţi-l; şi să mâncăm şi să ne veselim;
24 Pentru că acest fiu al meu era mort şi este iarăşi viu; şi a fost pierdut şi este găsit. Şi au început să se veselească.
25 Dar fiul lui mai mare era în câmp; şi pe când venea şi se apropia de casă, a auzit muzică şi dansuri.
26 Şi a chemat pe unul dintre servitori şi a întrebat ce înseamnă acestea.
27 Iar el i-a spus: Fratele tău a venit; iar tatăl tău a tăiat viţelul îngrăşat pentru că l-a primit sănătos şi teafăr.
28 Dar el s-a mâniat şi a refuzat să intre; de aceea tatăl său, ieşind, îl ruga să intre.
29 Dar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de aceşti mulţi ani te servesc, nici nu ţi-am încălcat porunca niciodată; şi totuşi, mie niciodată nu mi-ai dat un ied să mă veselesc cu prietenii mei;
30 Dar când a sosit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat bunurile cu curvele, ai tăiat pentru el viţelul îngrăşat.
31 Iar el i-a spus: Fiule, tu eşti întotdeauna cu mine şi tot ce am este al tău.
32 Dar se cuvenea să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi este iarăși viu; şi era pierdut şi este găsit.