17 Dar el, cunoscând gândurile lor, le-a spus: Fiecare împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi, este pustiită; şi casă împotriva casei, cade.
18 Şi dacă, de asemenea, Satan este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va sta în picioare împărăţia lui? Pentru că spuneţi că prin Beelzebub scot eu draci.
19 Iar dacă prin Beelzebub scot eu draci, fiii voştri, prin cine îi scot? Din această cauză, ei vor fi judecătorii voştri.
20 Dar dacă cu degetul lui Dumnezeu scot eu draci, fără îndoială, împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.
21 Când un om puternic şi înarmat îşi păzeşte palatul, averile lui sunt în pace;
22 Dar când unul mai puternic decât el va veni peste el şi îl învinge, îi ia toată armura în care s-a încrezut şi împarte prăzile lui.
23 Cel ce nu este cu mine, este împotriva mea; şi cel ce nu adună cu mine, risipeşte.