25 Şi când vine, o găseşte măturată şi înfrumuseţată.
26 Atunci se duce şi îşi ia alte şapte duhuri mai stricate decât el şi intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a acelui om este mai rea decât cea dintâi.
27 Şi s-a întâmplat că, pe când vorbea el acestea, o anumită femeie din mulţime a ridicat vocea şi i-a spus: Binecuvântat este pântecele care te-a purtat şi sânii la care ai supt.
28 Dar el a spus: Mai degrabă, binecuvântaţi sunt cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl ţin.
29 Iar pe când mulţimea se îngrămădea, a început să spună: Această generaţie este rea; ea caută un semn; dar nu i se va da semn, decât semnul profetului Iona.
30 Fiindcă aşa cum Iona a fost un semn ninivenilor, tot aşa va fi şi Fiul omului acestei generaţii.
31 Împărăteasa sudului se va ridica în judecată cu bărbaţii acestei generaţii şi îi va condamna, pentru că a venit de la marginile pământului să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată, aici este unul mai mare decât Solomon.