5 Şi le-a spus: Cine dintre voi, având un prieten, va merge la el la miezul nopţii şi îi va spune: Prietene, împrumută-mi trei pâini,
6 Pentru că un prieten al meu a venit la mine din călătorie şi nu am ce să pun înaintea lui?
7 Şi cel dinăuntru, răspunzând, va zice: Nu mă tulbura; uşa este deja încuiată, şi copiii mei sunt cu mine în pat; nu mă pot scula să îţi dau.
8 Vă spun: Chiar dacă nu se va ridica să îi dea, pentru că este prietenul lui, totuşi, din cauza insistenţei lui supărătoare, se va scula şi îi va da câte are nevoie.
9 Şi vă spun: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.
10 Fiindcă oricine cere, primeşte; şi cel ce caută, găseşte; şi celui ce bate, i se va deschide.
11 Dacă un fiu va cere pâine de la vreunul dintre voi care este tată, îi va da o piatră? Sau, dacă cere un peşte, îi va da în loc de peşte un şarpe?