10 Ci, când eşti invitat, du-te şi aşază-te pe ultimul loc; ca, pe când vine cel ce te-a invitat, să îţi spună: Prietene, urcă-te mai sus; atunci tu vei avea glorie înaintea celor ce stau la masă cu tine.
11 Pentru că oricine se înalţă pe sine însuşi, va fi umilit; şi cel ce se umileşte, va fi înălţat.
12 Atunci a spus şi celui ce l-a invitat: Când faci un prânz sau o cină, nu chema prietenii tăi, nici fraţii tăi, nici rudele tale, nici vecini bogaţi; ca nu cumva şi ei să te cheme în schimb şi să ai o răsplată.
13 Ci, când faci un ospăţ, cheamă săracii, schilozii, şchiopii, orbii;
14 Şi vei fi binecuvântat, pentru că ei nu te pot răsplăti, fiindcă tu vei fi răsplătit la învierea drepţilor.
15 Şi când unul dintre cei ce şedeau la masă cu el a auzit acestea, i-a spus: Binecuvântat este cel ce va mânca pâine în împărăţia lui Dumnezeu.
16 Atunci i-a spus: Un anumit om a făcut o cină mare şi a invitat pe mulţi;