11 Şi pe când auzeau ei acestea, a adăugat şi a spus o parabolă, pentru că el era aproape de Ierusalim şi ei credeau că împărăţia lui Dumnezeu se va arăta imediat.
12 De aceea el a spus: Un anumit nobil a mers într-o ţară îndepărtată ca să îşi primească o împărăţie şi să se întoarcă.
13 Şi a chemat pe cei zece robi ai săi şi le-a dat zece mine şi le-a spus: Ocupaţi-vă de acestea până vin.
14 Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis o solie după el, spunând: Nu voim ca acest om să domnească peste noi.
15 Şi s-a întâmplat la întoarcerea lui, după ce a primit împărăţia, că atunci a poruncit să fie chemaţi la el aceşti robi, cărora le dăduse banii, ca să ştie cât câştigase fiecare prin comerţ.
16 Atunci a venit primul, spunând: Doamne, mina ta a câştigat zece mine.
17 Iar el i-a spus: Bine, rob bun, pentru că ai fost credincios în foarte puţin, ai autoritate peste zece cetăţi.