37 Şi pe când se apropia, chiar la coborâşul muntelui Măslinilor, toată mulţimea discipolilor a început să se bucure şi să laude pe Dumnezeu cu voce tare din cauza tuturor faptelor puternice pe care le văzuseră,
38 Spunând: Binecuvântat fie Împăratul care vine în numele Domnului; pace în cer şi glorie în cele prea înalte.
39 Şi unii dintre fariseii din mulţime, i-au spus: Învăţătorule, mustră-ţi discipolii.
40 Iar el a răspuns şi le-a zis: Vă spun că dacă aceştia vor tăcea, pietrele imediat vor striga.
41 Şi când s-a apropiat, a privit cetatea şi a plâns din cauza ei,
42 Spunând: Dacă ai fi ştiut, chiar tu, cel puţin în această zi a ta, lucrurile pentru pacea ta! Dar acum, sunt ascunse de ochii tăi.
43 Pentru că zilele vor veni peste tine şi duşmanii tăi vor arunca un val de pământ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile,