11 Pentru că în cetatea lui David vi s-a născut astăzi un Salvator, care este Cristos Domnul.
12 Şi pentru voi acesta va fi semnul: veţi găsi pruncul înfăşat şi culcat în iesle.
13 Şi dintr-odată a fost cu îngerul o mulţime de oştire cerească, lăudând pe Dumnezeu şi spunând:
14 Glorie lui Dumnezeu în cele preaînalte şi pace pe pământ, bunăvoinţă faţă de oameni.
15 Şi s-a întâmplat, pe când îngerii plecau de la ei în cer, că păstorii au spus unii către alţii: Să mergem acum până la Betleem şi să vedem acest lucru care s-a întâmplat, pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.
16 Şi au venit în grabă şi au găsit pe Maria şi pe Iosif şi pruncul culcat în iesle.
17 Iar după ce l-au văzut, au răspândit vorba ce li s-a zis despre acest copil.