16 Fiindcă vă spun: Nu voi mai mânca nicidecum din el până când va fi împlinit în împărăţia lui Dumnezeu.
17 Şi luând paharul, a adus mulţumiri şi a spus: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi;
18 Fiindcă vă spun: Nu voi bea nicidecum din rodul viţei până când va veni împărăţia lui Dumnezeu.
19 Şi a luat pâine şi a adus mulţumiri şi a frânt-o şi le-a dat, spunând: Acesta este trupul meu care este dat pentru voi; să faceţi aceasta în amintirea mea.
20 Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: Acest pahar este noul testament în sângele meu, care se varsă pentru voi.
21 Dar, iată, mâna celui ce mă trădează este cu mine la masă.
22 Şi, într-adevăr, Fiul omului se duce cum a fost hotărât; dar vai acelui om, prin care este trădat!