25 Şi le-a eliberat pe cel ce fusese aruncat în închisoare din cauza răscoalei şi a uciderii, pe cel ce îl cereau; iar pe Isus l-a dat voii lor.
26 Şi pe când îl duceau de acolo, au prins pe unul Simon, un cirenean, venind de la câmp, şi pe el au pus crucea, ca să o poarte după Isus.
27 Şi l-a urmat o mare mulţime a poporului şi a femeilor, care, de asemenea, se tânguiau şi îl jeleau.
28 Dar Isus, întorcându-se spre ele, a spus: Fiice ale Ierusalimului, nu plângeţi pentru mine, ci plângeţi pentru voi înşivă şi pentru copiii voştri.
29 Pentru că iată, vin zilele în care vor spune: Binecuvântate sunt cele sterpe şi pântecele care nu au născut şi sânii care nu au alăptat.
30 Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne.
31 Căci dacă ei fac acestea cu un copac verde, ce se va face cu cel uscat?