29 Pentru că iată, vin zilele în care vor spune: Binecuvântate sunt cele sterpe şi pântecele care nu au născut şi sânii care nu au alăptat.
30 Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne.
31 Căci dacă ei fac acestea cu un copac verde, ce se va face cu cel uscat?
32 Şi erau de asemenea alţi doi răufăcători duşi cu el, pentru a fi ucişi.
33 Şi după ce au venit la locul care este numit Calvar, acolo l-au crucificat pe el şi pe răufăcători, unul la dreapta şi celălalt la stânga.
34 Atunci Isus a spus: Tată, iartă-i, fiindcă ei nu ştiu ce fac. Şi i-au împărţit hainele şi au aruncat sorţi.
35 Şi poporul stătea în picioare, privind. Şi conducătorii de asemenea, împreună cu ei, l-au luat în derâdere, spunând: A salvat pe alţii; să se salveze pe sine însuşi, dacă el este Cristos, alesul lui Dumnezeu.