46 Şi după ce Isus a strigat cu voce tare, a spus: Tată, în mâinile tale îmi încredinţez duhul; şi, spunând astfel, şi-a dat duhul.
47 Şi centurionul, când a văzut ce se făcuse, a glorificat pe Dumnezeu, spunând: Într-adevăr, acesta a fost un om drept.
48 Şi toţi oamenii, care s-au adunat la acea privelişte, văzând cele ce se făcuseră, bătându-şi piepturile s-au întors.
49 Şi toţi cunoscuţii lui şi femeile care îl urmaseră din Galileea, au stat în picioare deoparte, uitându-se la acestea.
50 Şi iată, era un bărbat, numit Iosif, un consilier, fiind un bărbat bun şi drept;
51 (Acesta nu fusese de acord cu sfatul şi fapta lor); el era din Arimateea, o cetate a iudeilor; şi care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu.
52 Acesta a mers la Pilat şi a cerut trupul lui Isus.