24 Şi unii dintre cei ce erau cu noi, s-au dus la mormânt şi au găsit chiar aşa cum au spus femeile; dar pe el nu l-au văzut.
25 Atunci el le-a spus: O, neînţelepţilor şi înceţi cu inima în a crede toate cele ce profeţii au vorbit;
26 Nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?
27 Şi începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat în toate scripturile cele referitoare la el însuşi.
28 Şi s-au apropiat de satul unde mergeau; şi el s-a făcut că doreşte să meargă mai departe.
29 Dar l-au constrâns, spunând: Rămâi cu noi, pentru că este spre seară şi ziua este trecută. Şi a intrat să rămână cu ei.
30 Şi s-a întâmplat pe când el şedea la masă cu ei, că a luat pâine şi a binecuvântat-o şi a frânt şi le-a dat.