36 De aceea fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.
37 Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi;
38 Daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată şi scuturată şi vărsându-se pe deasupra oamenii vă vor turna în sân. Căci cu aceeaşi măsură cu care măsuraţi, vi se va măsura înapoi.
39 Şi le-a spus o parabolă: Poate orbul să călăuzească pe orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?
40 Discipolul nu este mai presus de învăţătorul lui; dar fiecare discipol desăvârşit va fi ca învăţătorul lui.
41 Şi de ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu iei în considerare bârna din propriul tău ochi?
42 Sau cum poţi spune fratelui tău: Frate, lasă-mă să scot paiul care este în ochiul tău, pe când, tu însuţi nu vezi bârna care este în propriul tău ochi? Făţarnicule, scoate întâi bârna din propriul tău ochi şi atunci vei vedea clar să scoţi paiul care este în ochiul fratelui tău.