17 Şi acest cuvânt despre el s-a răspândit prin toată Iudeea şi prin toată regiunea.
18 Şi discipolii lui Ioan l-au anunţat despre toate acestea.
19 Şi Ioan chemând pe doi dintre discipolii săi, i-a trimis la Isus, spunând: Eşti tu cel ce trebuie să vină, sau să aşteptăm pe altul?
20 Când bărbaţii au venit la el, au spus: Ioan Baptist ne-a trimis la tine, spunând: Eşti tu cel ce trebuie să vină, sau să aşteptăm pe altul?
21 Iar în acea oră, el a vindecat pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele; şi multor orbi le-a dăruit vedere.
22 Atunci Isus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi aţi auzit; cum orbii văd din nou, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii sunt înviaţi şi săracilor li se predică evanghelia.
23 Şi binecuvântat este oricine nu se va poticni în mine.