9 Şi au spus mesagerilor care veniseră: Astfel să spuneţi bărbaţilor din Iabes-Galaad: Mâine, pe când arde soarele, veţi avea ajutor. Şi mesagerii au venit şi au arătat aceasta bărbaţilor din Iabes; şi ei s-au bucurat.
10 De aceea bărbaţii din Iabes au spus: Mâine vom ieşi la voi şi să ne faceţi tot ce vi se pare bun.
11 Şi a fost astfel a doua zi, că Saul a pus poporul în trei cete; şi ei au intrat în mijlocul oştirii în garda de dimineaţă şi au ucis pe amoniţi până la arşiţa zilei; şi s-a întâmplat, că aceia care au rămas au fost împrăştiaţi, astfel încât nu au rămas doi împreună dintre ei.
12 Şi poporul a spus lui Samuel: Cine este cel care a spus: Să domnească Saul peste noi? Aduceţi pe oamenii aceia, ca să îi dăm la moarte.
13 Şi Saul a spus: Niciun om nu va fi dat la moarte în această zi, pentru că astăzi Domnul a lucrat salvare în Israel.
14 Atunci Samuel a spus poporului: Veniţi să mergem la Ghilgal şi să înnoim împărăţia acolo.
15 Şi tot poporul a mers la Ghilgal; şi acolo au făcut pe Saul împărat înaintea Domnului, în Ghilgal; şi au sacrificat acolo sacrificii ale ofrandelor de pace înaintea Domnului; şi acolo Saul şi toţi bărbaţii lui Israel s-au bucurat foarte mult.