1 Samuel 31 RFB13

1 Şi filistenii s-au luptat cu Israel; şi bărbaţii lui Israel au fugit din faţa filistenilor şi au căzut ucişi în muntele Ghilboa.

2 Şi filistenii i-au urmărit necontenit pe Saul şi pe fiii săi; şi filistenii au ucis pe Ionatan şi pe Abinadab şi pe Malchi-Şua, fiii lui Saul.

3 Şi bătălia s-a încins împotriva lui Saul şi arcaşii l-au lovit şi a fost rănit grav de arcaşi.

4 Atunci Saul a spus purtătorului său de arme: Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva aceşti necircumcişi să vină şi să mă străpungă şi să îşi bată joc de mine. Dar purtătorul său de arme a refuzat, pentru că se temea foarte tare. De aceea Saul a luat o sabie şi s-a aruncat în ea.

5 Şi când purtătorul său de arme a văzut că Saul era mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit cu el.

6 Astfel Saul a murit şi cei trei fii ai săi şi purtătorul său de arme şi toţi oamenii săi, în aceeaşi zi, împreună.

7 Şi când bărbaţii lui Israel care erau de partea cealaltă a văii şi cei de partea cealaltă a Iordanului, au văzut că bărbaţii lui Israel au fugit şi că Saul şi fiii săi erau morţi, au părăsit cetăţile şi au fugit; şi filistenii au venit şi au locuit în ele.

8 Şi s-a întâmplat a doua zi, după ce filistenii au venit să îi dezbrace pe cei ucişi, că au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai săi, căzuţi la muntele Ghilboa.

9 Şi i-au retezat capul şi l-au dezbrăcat de armura lui şi au trimis în ţara filistenilor de jur împrejur, să proclame aceasta în casa idolilor lor şi printre popor.

10 Şi i-au pus armura în casa Astarteei; şi i-au pironit trupul de zidul Bet-Şanului.

11 Şi când locuitorii din Iabes-Galaad au auzit despre cele ce făcuseră filistenii lui Saul,

12 Toţi bărbaţii viteji s-au ridicat şi au mers toată noaptea şi au luat trupul lui Saul şi trupurile fiilor săi de pe zidul Bet-Şanului şi au venit la Iabes şi le-au ars acolo.

13 Şi le-au luat oasele şi le-au îngropat sub un copac la Iabes şi au postit şapte zile.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31