1 Samuel 21 RFB13

1 Atunci David a venit la Nob, la preotul Ahimelec; şi Ahimelec s-a îngrozit la întâlnirea cu David şi i-a spus: De ce eşti singur şi niciun om cu tine?

2 Şi David i-a spus preotului Ahimelec: Împăratul mi-a poruncit un lucru şi mi-a spus: Să nu ştie niciun om despre lucrul pentru care te trimit şi ce ţi-am poruncit; şi am rânduit pe servitorii mei în cutare şi cutare loc.

3 De aceea acum, ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini în mâna mea, sau ce se găseşte.

4 Şi preotul a răspuns lui David şi a zis: Nu am pâine obişnuită la îndemână, dar este pâine sfântă, numai dacă tinerii s-au abţinut de la femei.

5 Şi David i-a răspuns preotului şi i-a zis: Cu adevărat femeile au fost ţinute departe de noi în aceste trei zile, de când am ieşit, şi vasele tinerilor sunt sfinte şi pâinea este într-un fel obişnuită; da, chiar dacă ar fi sfinţită astăzi în vas.

6 Astfel preotul i-a dat pâinea sfinţită, pentru că nu era acolo altă pâine decât pâinile punerii înainte, care au fost luate dinaintea Domnului, pentru a pune pâine fierbinte în ziua când au fost luate.

7 Şi un anumit om dintre servitorii lui Saul era acolo în acea zi, închis înaintea Domnului; şi numele lui era Doeg, un edomit, căpetenia păstorilor lui Saul.

8 Şi David i-a spus lui Ahimelec: Şi nu ai aici la îndemână o suliţă sau o sabie? Fiindcă nu mi-am adus nici sabia, nici armele cu mine, deoarece treaba împăratului cerea grabă.

9 Şi preotul i-a spus: Sabia lui Goliat filisteanul, pe care l-ai ucis în valea Elah; iată, este aici, învelită într-o pânză în spatele efodului, dacă doreşti să o iei, ia-o, pentru că nu este alta aici decât aceasta. Şi David a spus: Nu este alta ca ea, dă-mi-o.

10 Şi David s-a ridicat şi a fugit în acea zi de frica lui Saul şi a mers la Achiş, împăratul Gatului.

11 Şi servitorii lui Achiş i-au spus: Nu este acesta David, împăratul ţării? Nu au cântat una alteia despre el în dansuri, spunând: Saul a ucis miile lui şi David zecile lui de mii?

12 Şi David a pus aceste cuvinte la inimă şi s-a temut foarte mult de Achiş, împăratul Gatului.

13 Şi şi-a schimbat purtarea înaintea lor şi s-a prefăcut nebun în mâinile lor şi zgâria uşile porţii şi lăsa să îi curgă scuipatul pe barbă.

14 Atunci Achiş a spus servitorilor săi: Iată, vedeţi că omul este nebun, pentru ce atunci l-aţi adus la mine?

15 Am eu nevoie de oameni nebuni, că aţi adus pe acesta să facă pe nebunul în prezenţa mea? Să intre acesta în casa mea?

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31