1 Samuel 7 RFB13

1 Şi oamenii din Chiriat-Iearim au venit şi au urcat chivotul Domnului şi l-au adus în casa lui Abinadab pe deal şi au sfinţit pe Eleazar, fiul lui, să păzească chivotul Domnului.

2 Şi s-a întâmplat, că de când chivotul a rămas în Chiriat-Iearim, a trecut mult timp; fiindcă au fost douăzeci de ani; şi toată casa lui Israel a plâns după Domnul.

3 Şi Samuel a vorbit către toată casa lui Israel, spunând: Dacă vă întoarceţi la Domnul din toată inima voastră, atunci scoateţi dumnezeii străini şi pe Astarteea din mijlocul vostru şi îndreptaţi-vă inimile către Domnul şi serviţi-i numai lui; şi el vă va elibera din mâna filistenilor.

4 Atunci copiii lui Israel au scos pe Baal şi pe Astarteea şi au servit numai Domnului.

5 Şi Samuel a spus: Adunaţi tot Israelul la Miţpa şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.

6 Şi s-au adunat la Miţpa şi au scos apă şi au vărsat-o înaintea Domnului şi au postit în ziua aceea şi au spus acolo: Am păcătuit împotriva Domnului. Şi Samuel a judecat pe copiii lui Israel în Miţpa.

7 Şi când filistenii au auzit că s-au adunat copiii lui Israel la Miţpa, domnii filistenilor s-au urcat împotriva lui Israel. Şi când copiii lui Israel au auzit aceasta, s-au temut de filisteni.

8 Şi copiii lui Israel i-au spus lui Samuel: Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne salveze din mâna filistenilor.

9 Şi Samuel a luat un miel de lapte şi l-a oferit ca ofrandă arsă în întregime Domnului; şi Samuel a strigat către Domnul pentru Israel; şi Domnul l-a auzit.

10 Şi pe când Samuel aducea ofranda arsă, filistenii s-au apropiat să lupte împotriva lui Israel. Dar Domnul a tunat cu un tunet puternic în ziua aceea asupra filistenilor şi i-a învins; şi au fost bătuţi înaintea lui Israel.

11 Şi bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa şi au urmărit pe filisteni şi i-au lovit până au ajuns sub Bet-Cara.

12 Atunci Samuel a luat o piatră şi a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer şi a spus: Până aici Domnul ne-a ajutat.

13 Astfel filistenii au fost supuşi şi nu au mai venit în ţinutul lui Israel; şi mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în toate zilele lui Samuel.

14 Şi cetăţile pe care le luaseră filistenii de la Israel au fost restituite lui Israel, de la Ecron până la Gat; şi ţinuturile acestora Israel le-a eliberat din mâna filistenilor. Şi a fost pace între Israel şi amoriţi.

15 Şi Samuel a judecat pe Israel în toate zilele vieţii sale.

16 Şi mergea în fiecare an şi făcea înconjurul între Betel şi Ghilgal şi Miţpa şi judeca pe Israel în toate locurile acelea.

17 Şi se întorcea la Rama, pentru că acolo era casa lui; şi acolo judeca pe Israel; şi a zidit acolo un altar Domnului.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31