1 Şi chivotul Domnului a fost şapte luni în ţinutul filistenilor.
2 Şi filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitori, spunând: Ce să facem cu chivotul Domnului? Spuneţi-ne cu ce să îl trimitem la locul său.
3 Şi ei au spus: Dacă trimiteţi chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu îl trimiteţi gol, ci întoarceţi-i neapărat o ofrandă pentru fărădelege; atunci veţi fi vindecaţi şi veţi şti de ce nu se depărtează mâna sa de la voi.
4 Atunci ei au spus: Care să fie ofranda pentru fărădelege pe care să i-o întoarcem? Iar preoţii au răspuns: Cinci tumori de aur şi cinci şoareci de aur, conform cu numărul domnilor filistenilor, pentru că o singură plagă a fost peste voi toţi şi peste domnii voştri.
5 De aceea să faceţi chipurile tumorilor voastre şi chipurile şoarecilor voştri, care strică pământul, şi să daţi glorie Dumnezeului lui Israel; poate că îşi va uşura mâna de peste voi şi de peste dumnezeii voştri şi de peste pământul vostru.
6 Pentru ce vă împietriţi inimile, cum şi-au împietrit egiptenii şi Faraon inimile lor? După ce a lucrat minunat între ei, nu au lăsat poporul să plece? Şi ei s-au depărtat.
7 Şi de aceea, faceţi un car nou şi luaţi două vaci de lapte, peste care nu a fost pus jug, şi înjugaţi vacile la car şi aduceţi acasă viţeii lor de la ele;
8 Şi luaţi chivotul Domnului şi puneţi-l în car; şi puneţi bijuteriile de aur, pe care i le întoarceţi ca ofrandă pentru fărădelege, într-o ladă, alături de acesta, şi trimiteţi-l, ca să plece.
9 Şi vedeţi, dacă se va urca pe calea ţinutului său la Bet-Şemeş, atunci el ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, atunci vom şti că aceasta, care ne-a lovit, nu este mâna lui, ci a fost o întâmplare ceea ce ni s-a întâmplat.
10 Şi oamenii au făcut astfel; şi au luat două vaci de lapte şi le-au înjugat la car şi au închis viţeii lor acasă.
11 Şi au pus în car chivotul Domnului şi lada cu şoarecii de aur şi chipurile tumorilor lor.
12 Şi vacile au luat calea dreaptă spre calea Bet-Şemeşului, şi au mers de-a lungul drumului mare, mugind în mers, şi nu s-au abătut nici la dreapta nici la stânga; şi domnii filistenilor au mers după ele până la graniţa Bet-Şemeşului.
13 Şi cei din Bet-Şemeş secerau grâul lor în vale; şi şi-au ridicat ochii şi au văzut chivotul şi s-au bucurat când l-au văzut.
14 Şi carul a venit în câmpul lui Iosua, un bet-şemit, şi a rămas acolo, unde era o piatră mare; şi au despicat lemnul carului şi au oferit vacile ca ofrandă arsă Domnului.
15 Şi leviţii au coborât chivotul Domnului şi lada care era cu acesta, în care erau bijuteriile de aur, şi le-au pus pe piatra cea mare; şi oamenii din Bet-Şemeş au oferit ofrande arse în aceeaşi zi şi au sacrificat sacrificii Domnului.
16 Şi când cei cinci domni ai filistenilor au văzut aceasta, s-au întors la Ecron în aceeaşi zi.
17 Şi acestea sunt tumorile de aur pe care le-au întors filistenii Domnului ca ofrandă pentru fărădelege: una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron;
18 Şi şoarecii de aur, conform cu numărul tuturor cetăţilor filistenilor, care aparţineau celor cinci domni, deopotrivă cetăţile întărite şi satele ţărăneşti, chiar până la piatra cea mare a lui Abel, pe care au pus jos chivotul Domnului; piatră care rămâne până în această zi în câmpul lui Iosua, bet-şemitul.
19 Şi Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş, pentru că se uitaseră în chivotul Domnului; chiar el a lovit din popor cincizeci de mii şaptezeci de bărbaţi; şi poporul a plâns, pentru că Domnul lovise pe mulţi din popor cu un mare măcel.
20 Şi oamenii din Bet-Şemeş au spus: Cine este în stare să stea înaintea acestui sfânt Domn Dumnezeu? Şi la cine să se urce de la noi?
21 Şi au trimis mesageri la locuitorii din Chiriat-Iearim, spunând: Filistenii au adus înapoi chivotul Domnului; coborâţi şi urcaţi-l la voi.