1 Samuel 17:46-52 RFB13

46 În această zi Domnul te va da în mâna mea şi te voi lovi şi îţi voi lua capul; şi voi da astăzi trupurile moarte ale oştirii filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor sălbatice ale pământului; şi tot pământul va cunoaşte că este un Dumnezeu în Israel.

47 Şi toată această adunare va cunoaşte că Domnul salvează nu cu sabie, nici cu suliţă, pentru că bătălia este a Domnului şi el vă va da în mâinile noastre.

48 Şi s-a întâmplat, după ce filisteanul s-a ridicat şi a înaintat şi s-a apropiat să îl întâlnească pe David, că David s-a grăbit şi a alergat spre armată să îl întâlnească pe filistean.

49 Şi David şi-a pus mâna în sac şi a luat de acolo o piatră şi a tras-o cu praştia; şi l-a lovit pe filistean în frunte, încât piatra s-a înfipt în fruntea lui; şi el a căzut cu faţa la pământ.

50 Astfel David l-a învins pe filistean cu o praştie şi cu o piatră şi l-a lovit pe filistean şi l-a ucis; dar nu era nicio sabie în mâna lui David.

51 De aceea David a alergat şi a stat în picioare pe filistean şi i-a luat sabia şi i-a scos-o din teacă şi l-a ucis şi i-a tăiat capul cu ea. Şi când filistenii au văzut că luptătorul lor era mort, au fugit.

52 Şi bărbaţii lui Israel şi ai lui Iuda s-au ridicat şi au strigat şi i-au urmărit pe filisteni până în vale şi până la porţile Ecronului. Şi răniţii filistenilor au căzut pe calea spre Şaaraim, chiar până la Gat şi până la Ecron.