51 De aceea David a alergat şi a stat în picioare pe filistean şi i-a luat sabia şi i-a scos-o din teacă şi l-a ucis şi i-a tăiat capul cu ea. Şi când filistenii au văzut că luptătorul lor era mort, au fugit.
52 Şi bărbaţii lui Israel şi ai lui Iuda s-au ridicat şi au strigat şi i-au urmărit pe filisteni până în vale şi până la porţile Ecronului. Şi răniţii filistenilor au căzut pe calea spre Şaaraim, chiar până la Gat şi până la Ecron.
53 Şi copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor şi le-au prădat corturile.
54 Şi David a luat capul filisteanului şi l-a adus la Ierusalim; dar armura sa a pus-o în cortul său.
55 Şi când Saul l-a văzut pe David că iese împotriva filisteanului, a spus lui Abner, căpetenia oştirii: Abner, al cui fiu este tânărul acesta? Şi Abner a spus: Precum sufletul tău trăieşte, o împărate, nu pot să spun.
56 Şi împăratul a spus: Întreabă al cui fiu este tânărul.
57 Şi pe când David se întorcea de la măcelul filisteanului, Abner l-a luat şi l-a adus înaintea lui Saul cu capul filisteanului în mâna lui.