5 Şi David ieşea oriunde îl trimitea Saul şi se purta cu înţelepciune; şi Saul l-a pus peste bărbaţii de război şi era bine primit înaintea ochilor întregului popor şi de asemenea înaintea ochilor servitorilor lui Saul.
6 Şi s-a întâmplat, pe când veneau ei, când se întorcea David de la măcelul filisteanului, că femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel cântând şi dansând, ca să îl întâlnească pe împăratul Saul cu tamburine, cu bucurie şi cu instrumente muzicale.
7 Şi femeile îşi răspundeau una alteia cântând şi zicând: Saul a ucis miile lui, iar David zecile lui de mii.
8 Şi Saul s-a înfuriat foarte tare şi această spusă nu i-a plăcut, şi a spus: I-au atribuit lui David zeci de mii şi mie mi-au atribuit numai mii; şi ce mai poate avea, decât împărăţia?
9 Şi Saul a privit cu ochi răi pe David începând din acea zi.
10 Şi s-a întâmplat, a doua zi, că un duh rău de la Dumnezeu a venit peste Saul şi el profeţea în mijlocul casei sale; şi David cânta cu mâna sa, precum alte dăţi; şi Saul avea o suliţă în mână.
11 Şi Saul a aruncat suliţa, pentru că a spus: Voi pironi pe David chiar de perete. Şi David s-a ferit dinaintea lui de două ori.