4 Şi Ionatan a vorbit bine de David lui Saul, tatăl său, şi i-a spus: Să nu păcătuiască împăratul împotriva servitorului său, împotriva lui David, pentru că el nu a păcătuit împotriva ta şi pentru că lucrările sale au fost foarte bune faţă de tine;
5 Fiindcă şi-a pus viaţa în joc şi a ucis pe filistean şi Domnul a lucrat o mare salvare pentru tot Israelul; tu ai văzut aceasta şi te-ai bucurat; pentru ce atunci voieşti să păcătuieşti împotriva unui sânge nevinovat, să ucizi fără motiv pe David?
6 Şi Saul a dat ascultare vocii lui Ionatan; şi Saul a jurat: Precum Domnul trăieşte, el nu va fi ucis.
7 Şi Ionatan l-a chemat pe David şi Ionatan i-a arătat toate aceste lucruri. Şi Ionatan l-a adus pe David la Saul şi el a fost înaintea lui ca înainte.
8 Şi din nou a fost război; şi David a ieşit şi a luptat cu filistenii şi i-a ucis cu un mare măcel; şi ei au fugit dinaintea lui.
9 Şi duhul rău de la Domnul a fost asupra lui Saul, precum şedea în casă cu suliţa sa în mână; şi David cânta cu mâna lui.
10 Şi Saul a căutat să pironească pe David de perete cu suliţa; dar el s-a ferit din faţa lui Saul şi acesta a lovit cu suliţa în perete; şi David a fugit şi a scăpat în noaptea aceea.