3 Şi David a plecat de acolo la Miţpa, în Moab; şi a spus împăratului Moabului: Lasă pe tatăl meu şi pe mama mea, te rog, să vină şi să stea cu voi, până când voi şti ce va face Dumnezeu pentru mine.
4 Şi i-a adus înaintea împăratului Moabului; şi ei au locuit cu el cât timp a fost David în fortăreaţă.
5 Şi profetul Gad i-a spus lui David: Nu rămâne în fortăreaţă; depărtează-te şi du-te în ţara lui Iuda. Atunci David s-a depărtat şi a intrat în pădurea Heret.
6 Când Saul a auzit că David a fost descoperit, el şi oamenii care erau cu el (acum, Saul stătea în Ghibea sub un copac în Rama, având suliţa sa în mână şi toţi servitorii săi stăteau în picioare lângă el).
7 Atunci Saul a spus servitorilor săi care stăteau în picioare lângă el: Ascultaţi acum, voi beniamiţilor; vă va da fiul lui Isai fiecăruia dintre voi câmpuri şi vii şi vă va face el căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute,
8 Încât aţi uneltit toţi împotriva mea şi nu este nimeni care să îmi arate că fiul meu a făcut o alianţă cu fiul lui Isai şi nu este nimeni dintre voi căruia să îi pară rău pentru mine, sau să îmi arate că fiul meu a stârnit pe servitorul meu împotriva mea, ca să pândească împotriva mea, ca în această zi?
9 Atunci a răspuns Doeg edomitul, care era pus peste servitorii lui Saul şi a spus: Am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub.