1 Atunci i-au spus lui David, zicând: Iată, filistenii luptă împotriva Cheilei şi jefuiesc ariile.
2 De aceea David a întrebat pe Domnul, spunând: Să merg şi să lovesc pe aceşti filisteni? Şi Domnul i-a spus lui David: Du-te şi loveşte pe filisteni şi salvează Cheila.
3 Şi oamenii lui David i-au spus: Iată, ne temem aici, în Iuda; cu cât mai mult dacă mergem la Cheila împotriva armatelor filistenilor?
4 Atunci David a întrebat pe Domnul din nou. Şi Domnul i-a răspuns şi a zis: Ridică-te, coboară la Cheila, pentru că voi da pe filisteni în mâna ta.
5 Astfel David şi oamenii săi au mers la Cheila şi au luptat cu filistenii şi le-au adus vitele şi i-a lovit cu un mare măcel. Astfel David i-a salvat pe locuitorii Cheilei.
6 Şi s-a întâmplat, când Abiatar, fiul lui Ahimelec, a fugit la David la Cheila, că a coborât cu un efod în mâna sa.
7 Şi i s-a spus lui Saul că David a venit la Cheila. Şi Saul a spus: Dumnezeu l-a dat în mâna mea, pentru că este închis, intrând într-un oraş care are porţi şi drugi.