13 Şi David a spus oamenilor săi: Încingeţi-vă fiecare sabia. Şi şi-au încins fiecare sabia; şi David de asemenea şi-a încins sabia; şi s-au urcat după David cam patru sute de bărbaţi; iar două sute au rămas lângă lucruri.
14 Dar unul dintre tineri i-a spus lui Abigail, soţia lui Nabal, spunând: Iată, David a trimis mesageri din pustiu ca să salute pe stăpânul nostru; şi el i-a batjocorit.
15 Dar oamenii au fost foarte buni cu noi şi nu am fost vătămaţi, nici nu ne-a lipsit vreun lucru, cât timp am umblat cu ei, când eram în câmpii;
16 Ei ne-au fost un zid deopotrivă noaptea şi ziua, tot timpul cât am fost cu ei păzind oile.
17 De aceea acum, să ştii şi să iei aminte la ce doreşti să faci, pentru că răul este hotărât împotriva stăpânului nostru şi împotriva întregii lui case, pentru că el este într-atât un fiu al lui Belial, încât nimeni nu poate vorbi cu el.
18 Atunci Abigail s-a grăbit şi a luat două sute de pâini şi două burdufuri cu vin şi cinci oi gata pregătite şi cinci măsuri de grâne prăjite şi o sută de ciorchini de stafide şi două sute de turte de smochine şi le-a pus pe măgari.
19 Şi a spus servitorilor ei: Mergeţi înaintea mea; iată, eu vin după voi. Dar nu i-a spus soţului ei, Nabal.