16 Ei ne-au fost un zid deopotrivă noaptea şi ziua, tot timpul cât am fost cu ei păzind oile.
17 De aceea acum, să ştii şi să iei aminte la ce doreşti să faci, pentru că răul este hotărât împotriva stăpânului nostru şi împotriva întregii lui case, pentru că el este într-atât un fiu al lui Belial, încât nimeni nu poate vorbi cu el.
18 Atunci Abigail s-a grăbit şi a luat două sute de pâini şi două burdufuri cu vin şi cinci oi gata pregătite şi cinci măsuri de grâne prăjite şi o sută de ciorchini de stafide şi două sute de turte de smochine şi le-a pus pe măgari.
19 Şi a spus servitorilor ei: Mergeţi înaintea mea; iată, eu vin după voi. Dar nu i-a spus soţului ei, Nabal.
20 Şi a fost astfel, pe când călărea pe măgar, a coborât pe partea ascunsă a dealului şi, iată, David şi oamenii săi coborau spre ea; şi ea i-a întâlnit.
21 Şi David spusese: Într-adevăr în zadar am păzit tot ce avea acesta în pustiu, astfel încât nimic nu s-a pierdut din tot ce îi aparţinea; şi el mi-a răsplătit rău pentru bine.
22 Astfel şi chiar mai mult să facă Dumnezeu duşmanilor lui David, dacă voi lăsa din tot ce îi aparţine până la lumina dimineţii pe vreunul care urinează la perete.