21 Şi David spusese: Într-adevăr în zadar am păzit tot ce avea acesta în pustiu, astfel încât nimic nu s-a pierdut din tot ce îi aparţinea; şi el mi-a răsplătit rău pentru bine.
22 Astfel şi chiar mai mult să facă Dumnezeu duşmanilor lui David, dacă voi lăsa din tot ce îi aparţine până la lumina dimineţii pe vreunul care urinează la perete.
23 Şi când Abigail l-a văzut pe David, s-a grăbit şi a sărit jos de pe măgar şi a căzut cu faţa la pământ înaintea lui David şi s-a plecat până la pământ.
24 Şi a căzut la picioarele lui şi a spus: Asupra mea, domnul meu, asupra mea să fie această nelegiuire; şi să vorbească, te rog, roaba ta în auzul tău şi ascultă cuvintele roabei tale.
25 Să nu iei aminte domnul meu, te rog, la acest om al lui Belial, adică la Nabal, pentru că precum îi este numele, tot astfel este şi el; Nabal este numele lui şi prostie este în el; dar eu, roaba ta, nu am văzut pe tinerii domnului meu, pe care i-ai trimis.
26 De aceea acum, domnul meu, precum Domnul trăieşte şi precum sufletul tău trăieşte, văzând că Domnul te-a oprit să ajungi să verşi sânge şi să te răzbuni cu propria ta mână, acum, să fie duşmanii tăi şi cei care caută să facă rău domnului meu, ca Nabal.
27 Şi acum, această binecuvântare pe care a adus-o roaba ta domnului meu, să fie dată tinerilor care urmează pe domnul meu.