25 Să nu iei aminte domnul meu, te rog, la acest om al lui Belial, adică la Nabal, pentru că precum îi este numele, tot astfel este şi el; Nabal este numele lui şi prostie este în el; dar eu, roaba ta, nu am văzut pe tinerii domnului meu, pe care i-ai trimis.
26 De aceea acum, domnul meu, precum Domnul trăieşte şi precum sufletul tău trăieşte, văzând că Domnul te-a oprit să ajungi să verşi sânge şi să te răzbuni cu propria ta mână, acum, să fie duşmanii tăi şi cei care caută să facă rău domnului meu, ca Nabal.
27 Şi acum, această binecuvântare pe care a adus-o roaba ta domnului meu, să fie dată tinerilor care urmează pe domnul meu.
28 Te rog, iartă fărădelegea roabei tale, pentru că Domnul va face într-adevăr domnului meu o casă sigură, deoarece domnul meu luptă bătăliile Domnului şi rău nu s-a găsit în tine în toate zilele tale.
29 Totuşi un om se ridică să te urmărească şi să caute sufletul tău; dar sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul vieţii cu Domnul Dumnezeul tău; şi el va arunca sufletele duşmanilor tăi, ca din mijlocul unei praştii.
30 Şi se va întâmpla, când Domnul va fi făcut domnului meu conform cu tot binele pe care l-a vorbit referitor la tine şi te va fi rânduit conducător peste Israel,
31 Că aceasta nu va fi o mâhnire pentru tine, nici poticnire a inimii pentru domnul meu, fie că ai vărsat sânge fără motiv sau că domnul meu s-a răzbunat el însuşi, dar când Domnul se va purta bine cu domnul meu, atunci să îţi aminteşti de roaba ta.