5 Şi David a trimis zece tineri şi David a spus tinerilor: Urcaţi-vă la Carmel şi mergeţi la Nabal şi salutaţi-l în numele meu;
6 Şi astfel să spuneţi celui ce trăieşte în prosperitate: Pace deopotrivă ţie şi pace casei tale şi pace la tot ceea ce ai.
7 Şi acum, am auzit că ai tunzători; acum, pe păstorii tăi, care au fost cu noi, nu i-am vătămat, nici nu le-a lipsit nimic, tot timpul cât au fost în Carmel.
8 Întreabă pe tinerii tăi şi ei îţi vor arăta. De aceea, să găsească tinerii favoare în ochii tăi, pentru că venim într-o zi bună; dă, te rog, orice îţi este la îndemână servitorilor tăi şi fiului tău David.
9 Şi când tinerii lui David au ajuns, i-au vorbit lui Nabal conform cu toate aceste cuvinte în numele lui David şi apoi au încetat.
10 Şi Nabal a răspuns servitorilor lui David şi a zis: Cine este David? Şi cine este fiul lui Isai? Sunt mulţi servitori în aceste zile care fug fiecare de la stăpânul său.
11 Să iau atunci eu pâinea mea şi apa mea şi carnea mea pe care am înjunghiat-o pentru tunzătorii mei şi să le dau unor oameni, pe care nu îi cunosc de unde sunt?