18 Şi a spus: Pentru ce urmăreşte astfel domnul meu pe servitorul său? Fiindcă ce am făcut? Sau ce rău este în mâna mea?
19 Şi acum, te rog, să asculte domnul meu împăratul, cuvintele servitorului său. Dacă Domnul te-a stârnit împotriva mea, să accepte ofrandă; dar dacă fiii oamenilor te-au stârnit, blestemaţi fie ei înaintea Domnului, pentru că m-au alungat în această zi de la a rămâne în moştenirea Domnului, spunând: Du-te, serveşte alţi dumnezei.
20 Şi acum, să nu cadă sângele meu la pământ înaintea feţei Domnului, pentru că împăratul lui Israel a ieşit să caute un păduche, ca unul care vânează o potârniche în munţi.
21 Atunci Saul a spus: Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, fiindcă nu te voi mai vătăma, pentru că sufletul meu a fost preţios în ochii tăi în această zi; iată, am lucrat prosteşte şi am greşit peste măsură.
22 Şi David a răspuns şi a zis: Iată, suliţa împăratului! Să vină unul dintre tineri şi să o ia.
23 Atunci Domnul să întoarcă fiecărui om dreptatea sa şi credincioşia sa, pentru că Domnul te-a dat în mâna mea astăzi, dar am refuzat să îmi întind mâna împotriva unsului Domnului.
24 Şi, iată, precum viaţa ta a fost preţioasă astăzi în ochii mei, tot astfel viaţa mea să fie preţioasă în ochii Domnului şi să mă scape din tot necazul.