19 Şi acum, te rog, să asculte domnul meu împăratul, cuvintele servitorului său. Dacă Domnul te-a stârnit împotriva mea, să accepte ofrandă; dar dacă fiii oamenilor te-au stârnit, blestemaţi fie ei înaintea Domnului, pentru că m-au alungat în această zi de la a rămâne în moştenirea Domnului, spunând: Du-te, serveşte alţi dumnezei.
20 Şi acum, să nu cadă sângele meu la pământ înaintea feţei Domnului, pentru că împăratul lui Israel a ieşit să caute un păduche, ca unul care vânează o potârniche în munţi.
21 Atunci Saul a spus: Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, fiindcă nu te voi mai vătăma, pentru că sufletul meu a fost preţios în ochii tăi în această zi; iată, am lucrat prosteşte şi am greşit peste măsură.
22 Şi David a răspuns şi a zis: Iată, suliţa împăratului! Să vină unul dintre tineri şi să o ia.
23 Atunci Domnul să întoarcă fiecărui om dreptatea sa şi credincioşia sa, pentru că Domnul te-a dat în mâna mea astăzi, dar am refuzat să îmi întind mâna împotriva unsului Domnului.
24 Şi, iată, precum viaţa ta a fost preţioasă astăzi în ochii mei, tot astfel viaţa mea să fie preţioasă în ochii Domnului şi să mă scape din tot necazul.
25 Atunci Saul i-a spus lui David: Binecuvântat fii tu, fiul meu David, tu vei face deopotrivă lucruri mari şi de asemenea vei învinge. Astfel David a mers pe calea sa şi Saul s-a întors la locul lui.