1 Samuel 29:3-9 RFB13

3 Atunci au spus prinţii filistenilor: Ce fac aceşti evrei aici? Şi Achiş a spus prinţilor filistenilor: Nu este acesta David, servitorul lui Saul, împăratul lui Israel, care a fost cu mine aceste zile sau aceşti ani şi nu am găsit nicio vină în el de când a sosit la mine până în această zi?

4 Şi prinţii filistenilor s-au înfuriat pe el; şi prinţii filistenilor i-au spus: Trimite înapoi pe acest om, ca să meargă la locul său pe care i l-ai rânduit şi să nu coboare cu noi la bătălie, ca nu cumva în bătălie să fie potrivnicul nostru; căci cu ce ar putea el să se împace cu domnul său? Nu cu capetele acestor oameni?

5 Nu este acesta David, despre care ele cântau una alteia în dansuri, spunând: Saul a ucis miile lui şi David zecile lui de mii?

6 Atunci Achiş l-a chemat pe David şi i-a spus: Într-adevăr, precum Domnul trăieşte, tu ai fost integru şi ieşirea ta şi intrarea ta cu mine în oştire este bună înaintea ochilor mei, pentru că nu am găsit rău în tine din ziua venirii tale la mine până în această zi; totuşi, domnii nu te plac.

7 De aceea acum întoarce-te şi mergi în pace, ca să nu displaci domnilor filistenilor.

8 Şi David i-a spus lui Achiş: Dar ce am făcut? Şi ce ai găsit în servitorul tău cât am fost cu tine şi până în această zi, ca să nu merg să lupt împotriva duşmanilor domnului meu, împăratul?

9 Şi Achiş i-a răspuns şi i-a zis lui David: Ştiu că eşti bun înaintea ochilor mei, ca un înger al lui Dumnezeu; totuşi, prinţii filistenilor au spus: Să nu se urce cu noi la bătălie.