7 Şi Domnul i-a spus lui Samuel: Dă ascultare vocii poporului în tot ce îţi spun ei, pentru că nu pe tine te-au lepădat ei, ci pe mine m-au lepădat, ca să nu domnesc peste ei.
8 Conform tuturor lucrărilor pe care le-au făcut din ziua în care i-am scos din Egipt până în această zi, prin aceea că m-au părăsit şi au servit altor dumnezei, astfel îţi fac şi ţie.
9 De aceea acum, dă ascultare vocii lor, dar totuşi avertizează-i hotărât şi arată-le felul în care împăratul va domni peste ei.
10 Şi Samuel a spus toate cuvintele Domnului către poporul care îi cerea un împărat.
11 Şi a spus: Acesta va fi felul în care împăratul va domni peste voi: El va lua pe fiii voştri şi îi va numi pentru el însuşi, pentru carele sale şi să fie călăreţii săi; şi unii vor alerga înaintea carelor lui.
12 Şi îi va rândui căpetenii peste mii şi căpetenii peste cincizeci; şi îi va pune să are câmpul lui şi să îi strângă secerişul şi să îi facă uneltele de război şi uneltele carelor sale.
13 Şi va lua pe fiicele voastre să fie parfumiere şi bucătărese şi brutărese.