13 A fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia.
14 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele și anii
15 și să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!“ Și așa a și fost.
16 Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, care să stăpânească ziua, și luminătorul cel mic, care să stăpânească noaptea; a făcut, de asemenea, și stelele.
17 Dumnezeu i-a așezat pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului,
18 să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.
19 A fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra.