1 Atunci Iosif s-a aruncat pe fața tatălui său, a plâns și l-a sărutat.
2 Apoi le-a poruncit doctorilor aflați în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său, Israel, iar aceștia au făcut întocmai.
3 Îmbălsămarea a durat patruzeci de zile, căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare. Egiptenii l-au jelit șaptezeci de zile.
4 După ce au trecut zilele de jale, Iosif le-a zis celor de la curtea lui Faraon: „Dacă am găsit bunăvoință la voi, vorbiți-i lui Faraon astfel:
5 «Tatăl meu m-a pus să jur cerându-mi ca, atunci când va muri, să-l îngrop în mormântul pe care și l-a săpat în Canaan. De aceea dă-mi voie să mă duc să-l îngrop acolo pe tatăl meu, după care mă voi întoarce.»“
6 Faraon a răspuns: „Du-te și îngroapă-l pe tatăl tău, așa cum te-a pus să juri.“
7 Iosif s-a dus să-și îngroape tatăl și împreună cu el au mers toți slujitorii lui Faraon, sfetnicii săi și toți bătrânii țării Egiptului,
8 toată familia lui Iosif, frații săi și familia tatălui său. Doar copiii, turmele și cirezile lor au rămas în Goșen.
9 Împreună cu el au mers care și călăreți, formând o mulțime foarte mare.
10 Când au ajuns la Aria lui Atad, care se află dincolo de Iordan, au ținut acolo un bocet mare și solemn. Iosif a ținut un bocet de șapte zile pentru tatăl său.
11 Când locuitorii din Canaan au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet al egiptenilor.“ De aceea acel loc a fost numit Abel-Mițrayim; el se află dincolo de Iordan.
12 Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el așa cum le-a poruncit acesta.
13 Ei l-au dus în Canaan și l-au îngropat în peștera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat-o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare.
14 După ce l-a îngropat pe tatăl său, Iosif s-a întors în Egipt, împreună cu frații săi și cu toți cei care se duseseră cu el să-și îngroape tatăl.
15 Când frații lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, s-au gândit că poate Iosif îi va urî și se va răzbuna pentru tot răul pe care i l-au făcut.
16 De aceea ei au trimis să-i spună lui Iosif că, înainte să moară, tatăl lui i-ar fi dat următoarea poruncă:
17 „Iosife, te rog, iartă nelegiuirea și păcatul fraților tăi, pentru că ei ți-au făcut rău. Iartă, te rog, nelegiuirea slujitorilor Dumnezeului tatălui tău.“ Iosif a plâns când i s-au spus aceste lucruri.
18 Frații lui au venit, s-au plecat înaintea lui și i-au zis: Suntem sclavii tăi.
19 Nu vă temeți! le-a răspuns Iosif. Sunt eu în locul lui Dumnezeu?
20 Chiar dacă voi ați intenționat să-mi faceți rău, Dumnezeu a schimbat răul în bine pentru a susține viața unui popor numeros, așa cum face astăzi.
21 Deci nu vă temeți! Eu însumi mă voi îngriji de hrana voastră și a copiilor voștri. Apoi i-a mângâiat și le-a vorbit cu bunătate.
22 Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său; el a trăit o sută zece ani.
23 Iosif i-a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generație, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuți pe genunchii săi.
24 Apoi Iosif le-a zis fraților săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni în ajutorul vostru și vă va duce din această țară în țara pe care le-a jurat-o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.“
25 Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luați oasele mele de aici.“
26 Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l-au îmbălsămat, l-au pus într-un sicriu, în Egipt.