1 Dumnezeu i-a vorbit lui Iacov astfel: „Scoală-te, du-te la Betel, locuiește acolo și zidește un altar pentru Dumnezeul Care ți S-a arătat pe când fugeai de fratele tău, Esau.“
2 Iacov le-a spus celor din familia sa și tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtați zeii care sunt în mijlocul vostru, curățați-vă și schimbați-vă hainele,
3 pentru ca să ne sculăm și să mergem la Betel unde voi zidi un altar pentru Dumnezeul Care mi-a răspuns în ziua necazului meu și Care a fost cu mine pe oriunde am umblat.“
4 Ei i-au dat lui Iacov toți zeii pe care-i aveau și cerceii pe care-i purtau în urechi. După ce i-a îngropat sub terebintul care se afla lângă Șehem,
5 au pornit la drum. Groaza lui Dumnezeu a cuprins cetățile din împrejurimi, astfel încât nimeni nu i-a urmărit.
6 Iacov a ajuns la Luz, adică Betel, care se află în Canaan, împreună cu toți cei care erau cu el.
7 Acolo a zidit un altar și a pus acelui loc numele El-Betel, pentru că Dumnezeu Însuși i Se arătase acolo, pe când fugea de fratele său, Esau.
8 Debora, doica Rebecăi, a murit și a fost îngropată sub un stejar, mai jos de Betel; de aceea stejarul a fost numit Alon-Bakut.
9 După ce Iacov s-a întors din Padan-Aram, Dumnezeu i S-a arătat din nou, l-a binecuvântat
10 și i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai numi Iacov, ci numele tău va fi Israel.“ Și l-a numit Israel.
11 Dumnezeu i-a mai zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atoputernic: fii roditor și înmulțește-te; un neam și o mulțime de neamuri vor ieși din tine, chiar regi vor ieși din coapsele tale.
12 Țara pe care le-am dat-o lui Avraam și Isaac ți-o voi da ție și seminței tale după tine.“
13 Apoi Dumnezeu S-a înălțat de la el, din locul în care îi vorbise.
14 Iacov a așezat un stâlp de piatră în locul în care Dumnezeu îi vorbise și a turnat o jertfă de băutură și untdelemn pe el.
15 Iacov a numit locul în care Dumnezeu îi vorbise, Betel.
16 După aceea au plecat din Betel și, înainte de a ajunge la Efrata, pe Rahela au apucat-o durerile nașterii. A avut o naștere grea.
17 Pe când era în durerile nașterii, moașa i-a zis: „Nu te teme, pentru că mai ai un fiu.“
18 În timp ce își dădea sufletul, pentru că era pe moarte, Rahela i-a pus băiatului numele Ben-Oni; însă tatăl său i-a pus numele Beniamin.
19 Rahela a murit și a fost îngropată pe drumul spre Efrata, adică Betleem.
20 Iacov a așezat un stâlp pe mormântul ei, stâlp care se află pe mormântul Rahelei și astăzi.
21 Israel și-a continuat călătoria și și-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.
22 În timp ce Israel locuia în acel ținut, Ruben s-a dus și s-a culcat cu Bilha, țiitoarea tatălui său, dar Israel a aflat despre acest lucru. Iacov avea doisprezece fii.
23 Fiii Leei au fost: Ruben, întâiul născut al lui Iacov; Simeon, Levi, Iuda, Isahar și Zabulon.
24 Fiii Rahelei au fost: Iosif și Beniamin.
25 Fiii Bilhei, sclava Rahelei, au fost: Dan și Neftali.
26 Fiii Zilpei, sclava Leei, au fost: Gad și Așer. Aceștia au fost fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.
27 Iacov a ajuns la tatăl său, Isaac, în Mamre, lângă Chiriat-Arba, adică Hebron, unde au locuit ca străini Avraam și Isaac.
28 Isaac a trăit o sută optzeci de ani.
29 El și-a dat ultima suflare și astfel a murit bătrân și sătul de zile, fiind adăugat la poporul său; iar Esau și Iacov, fiii săi, l-au îngropat.