1 Israel a pornit în călătorie cu tot ce avea, iar când a ajuns la Beer-Șeba, a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac.
2 Dumnezeu i-a vorbit lui Israel într-o vedenie de noapte și i-a zis: Iacove, Iacove! Iată-mă! a răspuns el.
3 Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău; nu te teme să te duci în Egipt, pentru că acolo te voi face un neam mare.
4 Eu Însumi voi merge cu tine în Egipt și te voi aduce înapoi, iar Iosif îți va închide ochii.
5 Apoi Iacov a plecat din Beer-Șeba. Fiii lui Israel i-au dus pe tatăl lor, Iacov, pe copiii și pe soțiile lor în carele pe care Faraon le trimisese să-i aducă.
6 Iacov și toți urmașii săi și-au luat turmele și averile, pe care le-au adunat în Canaan, și au venit să locuiască în Egipt.
7 El i-a adus cu el în Egipt pe fiii, pe nepoții, pe fiicele și pe nepoatele sale; adică pe toți urmașii.
8 Acestea sunt numele israeliților (Iacov și urmașii săi) care au venit în Egipt: Ruben, întâiul născut al lui Iacov,
9 și fiii lui Ruben: Hanoh, Palu, Hețron și Carmi.
10 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin, Țohar și Saul, fiul unei canaanite.
11 Fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari.
12 Fiii lui Iuda: Er, Onan, Șela, Pereț și Zerah; dar Er și Onan au murit în Canaan. Fiii lui Pereț au fost Hețron și Hamul.
13 Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov și Șimron.
14 Fiii lui Zabulon: Sered, Elon și Iahleel.
15 Aceștia au fost fiii Leei, pe care ea i-a născut lui Iacov în Padan-Aram; ea îi mai născuse și o fiică, pe nume Dina. Toți fiii și fiicele sale au fost în număr de treizeci și trei.
16 Fiii lui Gad: Țifion, Haghi, Șuni, Ețbon, Eri, Arodi și Areli.
17 Fiii lui Așer: Imna, Ișva, Ișvi și Beria. Sora lor a fost Serah. Fiii lui Beria: Heber și Malchiel.
18 Aceștia au fost copiii Zilpei, pe care Laban i-a dat-o ca sclavă fiicei sale Lea; pe aceștia i-a născut ea lui Iacov, fiind în total șaisprezece persoane.
19 Fiii Rahelei, soția lui Iacov: Iosif și Beniamin.
20 În țara Egiptului, lui Iosif i s-au născut Manase și Efraim pe care i i-a născut Asnat, fiica lui Poti-Fera, preotul din On.
21 Fiii lui Beniamin: Bela, Becher, Așbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roș, Mupim, Hupim și Ard.
22 Aceștia au fost fiii Rahelei, care i s-au născut lui Iacov, fiind în total paisprezece persoane.
23 Fiul lui Dan: Hușim.
24 Fiii lui Neftali: Iahțeel, Guni, Iețer și Șilem.
25 Aceștia au fost copiii Bilhei, pe care Laban i-a dat-o fiicei sale Rahela; pe aceștia i-a născut ea lui Iacov, fiind în total șapte persoane.
26 Toți cei care au mers cu Iacov în Egipt, care erau urmașii lui direcți, fără a socoti soțiile fiilor săi, erau în total șaizeci și șase de persoane.
27 Lui Iosif i s-au născut doi fii în Egipt; astfel, toți cei din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau șaptezeci.
28 Iacov l-a trimis pe Iuda înainte la Iosif pentru a afla drumul spre Goșen. Când au ajuns în Goșen,
29 Iosif și-a pregătit carul și s-a dus să-l întâmpine pe tatăl său acolo. Când a ajuns la el, l-a îmbrățișat și a plâns pe umărul lui multă vreme.
30 Apoi Israel i-a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, căci am văzut că încă trăiești.“
31 Iosif le-a zis fraților săi și familiei tatălui său: „Mă duc la Faraon să-i spun: «Frații mei și familia tatălui meu, care erau în Canaan, au venit la mine.
32 Acești oameni sunt păstori, deoarece cresc vite; ei și-au adus turmele, cirezile și tot ceea ce au.»
33 Când Faraon vă va chema și vă va întreba despre ocupația voastră,
34 voi să-i răspundeți că sunteți păstori încă din tinerețe, asemenea strămoșilor voștri. Astfel, veți putea locui în ținutul Goșen, pentru că toți păstorii sunt detestați de către egipteni.“