7 Astfel, Dumnezeu a făcut bolta și a despărțit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Și așa a și fost.
8 Dumnezeu a numit bolta „cer“. A fost o seară și a fost o dimineață: ziua a doua.
9 Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer și să apară uscatul!“ Și așa a și fost.
10 Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.
11 Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să dea rod cu sămânță în el, potrivit soiului lor!“ Și așa a și fost.
12 Pământul a dat vegetație: plante care fac sămânță potrivit soiului lor și pomi care dau rod cu sămânță în el, potrivit soiului lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.
13 A fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia.