5 Domnul S-a coborât să vadă cetatea și turnul pe care oamenii le construiau.
6 Domnul a zis: „Ei sunt un singur popor, toți au aceeași limbă, iar acesta este doar începutul a ceea ce vor să facă; nimic din ceea ce și-au propus să facă nu va fi imposibil pentru ei.
7 Haidem să Ne coborâm și să le încurcăm acolo limba, pentru ca ei să nu-și mai înțeleagă limba unul altuia.“
8 Astfel, Domnul i-a împrăștiat de acolo pe tot pământul, iar ei au încetat să mai construiască cetatea.
9 De aceea cetatea a fost numită Babel, pentru că acolo Domnul a încurcat limba întregului pământ și apoi i-a împrăștiat pe tot pământul.
10 Aceasta este genealogia lui Sem. La vârsta de o sută de ani, la doi ani după potop, lui Sem i s-a născut Arpahșad.
11 După nașterea lui Arpahșad, Sem a mai trăit cinci sute de ani și i s-au mai născut și alți copii: fii și fiice.