14 Urmașii tăi vor fi ca pulberea pământului și te vei întinde spre apus și spre răsărit, spre nord și spre sud. Toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin tine și prin sămânța ta.
15 Eu voi fi cu tine, te voi păzi oriunde vei merge și te voi aduce înapoi în această țară; nu te voi părăsi până nu voi împlini ceea ce ți-am promis.“
16 Când s-a trezit din somn, Iacov a zis: „Cu siguranță Domnul este în acest loc, iar eu n-am știut!“
17 I s-a făcut frică și a spus: „Cât de înfricoșător este acest loc! Aceasta nu este altceva decât casa lui Dumnezeu; aceasta este poarta cerului.“
18 Iacov s-a sculat dis-de-dimineață, a luat piatra care fusese sub capul lui, a ridicat-o ca stâlp de aducere-aminte și a turnat untdelemn pe vârful ei.
19 El a numit acel loc Betel, deși, înainte, numele cetății era Luz.
20 Apoi Iacov a făcut un jurământ, zicând: „Dacă Dumnezeu va fi cu mine, dacă mă va păzi în această călătorie pe care o fac și îmi va da hrană să mănânc și haine să mă îmbrac,