1 Apoi Iacov și-a continuat călătoria și a ajuns în țara popoarelor din răsărit.
2 A văzut o fântână pe câmp și trei turme de oi stând lângă ea, pentru că din acea fântână erau adăpate turmele; piatra de pe gura fântânii era mare.
3 Atunci când toate turmele erau adunate acolo, păstorii dădeau la o parte piatra de la gura fântânii și adăpau oile; apoi puneau piatra înapoi, la locul ei, pe gura fântânii.
4 Iacov i-a întrebat pe păstori: Fraților, de unde sunteți? Din Haran, au răspuns ei.