33 În viitor, dreptatea mea va vorbi pentru mine atunci când îmi vei vedea plata: tot ce nu va fi pătat sau pestriț între capre și negru între miei, dar care va fi găsit la mine, să fie socotit ca furat.
34 Bine! a spus Laban. Fie așa cum ai zis.
35 În acea zi, el a pus deoparte țapii vărgați și cu pete, toate caprele pestrițe și cu pete, toate cele care aveau alb pe ele, și toți mieii negri și le-a dat în grija fiilor săi.
36 Apoi a pus o distanță de trei zile între el și Iacov, în timp ce Iacov continua să păstorească restul turmelor lui Laban.
37 Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan și le-a descojit, astfel încât să se poată vedea lemnul alb al acestora.
38 Apoi a pus nuielele pe care le-a descojit înaintea oilor, în jgheaburi, adică în adăpătoare, de unde veneau oile să bea, pentru ca ele să zămislească atunci când veneau să bea.
39 Oile au zămislit înaintea nuielelor și au fătat miei vărgați, pestriți și cu pete.