5 De când l-a făcut supraveghetor peste palatul său și peste toată gospodăria sa, Domnul a binecuvântat palatul egipteanului de dragul lui Iosif; binecuvântarea Domnului era peste toată gospodăria sa, inclusiv peste ce avea pe câmp.
6 Astfel, stăpânul a lăsat în grija lui Iosif tot ce avea și n-avea altă grijă decât să mănânce. Iosif era chipeș și arătos.
7 După o vreme, soția stăpânului său a pus ochii pe Iosif și i-a zis: Culcă-te cu mine!
8 Dar el a refuzat și i-a răspuns: Stăpânul meu n-are nici o grijă în ce privește gospodăria, dându-mi în grijă tot ce are.
9 Nimeni nu este mai mare în această gospodărie decât mine, iar el nu m-a oprit de la nimic, în afară de tine, pentru că ești soția lui. Deci cum aș putea să fac răul acesta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?
10 Deși ea îi vorbea lui Iosif în fiecare zi, el n-a ascultat-o nici ca să se culce cu ea, nici să stea în prezența ei.
11 Într-o zi însă, când Iosif a intrat în palat ca să-și îndeplinească slujba și nimeni altcineva dintre sclavii palatului nu era acolo,