4 Conducătorul gărzii i-a dat în grija lui Iosif și el i-a slujit, iar aceștia au rămas sub pază pentru o vreme.
5 Într-o noapte, amândoi, atât paharnicul, cât și brutarul monarhului Egiptului, care erau întemnițați, au avut câte un vis, fiecare vis cu semnificația lui.
6 Dimineața, când a venit la ei, Iosif a observat că erau tulburați.
7 El i-a întrebat pe demnitarii lui Faraon, care erau sub pază împreună cu el în palatul stăpânului său: De ce sunteți atât de abătuți astăzi?
8 Am avut niște vise, dar nu este nimeni care să ni le poată interpreta, au răspuns ei. Atunci Iosif le-a zis: Oare nu lui Dumnezeu Îi aparțin interpretările viselor? Istorisiți-mi mie visele.
9 Căpetenia paharnicilor i-a istorisit visul său lui Iosif: În visul meu am văzut o viță
10 care avea trei ramuri. Imediat după ce a înmugurit, i s-a deschis floarea, iar ciorchinii s-au făcut struguri copți.